Misterul cimitirului fosilelor de balenă din Chile, dezlegat de cercetători

Publicat: 27/02/2014, 19:36
Actualizat: 20/03/2019, 16:13

Cele 40 de fosile de balene descoperite în deșertul Atacama din Chile, în apropierea autostrăzii Pan-Americane, au ajuns acolo în urma a patru eșuări în masă, susțin cercetătorii, potrivit BBC.

Animalele care sunt acolo de mai bine de cinci milioane de ani au murit, cel mai probabil, după ce au consumat alge toxice. Descoperirile au fost publicate în jurnalul de specialitate Royal Society.

Dovezile de la fața locului sugerează că balenele au ingerat alge toxice, fie după ce au mâncat alți pești contaminați, fie prin simpla inhalare a substanțelor otrăvitoare.

Locul în care au fost descoperite fosilele a fost numit Cerro Ballena (în traducere liberă „dealul balenelor” n.r.), mai multe oase fosilizate ieșind la suprafață printre stânci.

Cercetătorilor li s-a oferit prima oportunitate de a studia zona după ce autoritățile au decis să lărgească autostrada. Echipele din Statele Unite și din Chile au avut la dispoziție două săptămâni pentru a-și încheia munca de teren înainte ca lucrările de construcție să continue.

Specialiștii au făcut o serie de modele digitale 3D a rămășițelor, iar scheletele au fost apoi transportate în laboratoare pentru a fi studiate în detaliu.

Printre speciile identificate se numără balena albastră, balena cu aripioare și balena minke, precum și alți predatori marini care au dispărut între timp.

„Am găsit creaturi dispărute precum balenele morse și delfini care au dezvoltat un cap similar morselor”, a precizat Nicholas Pyenson, paleontolog la Muzeul Național de Istorie Naturală Smithsonian.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×